Joi, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul declarat de către primarul suspendat al Nehoiului, Florentin Lungu, la condamnarea de doi ani și două luni de închisoare cu suspendare dictată de instanța de fond, într-un dosar vizând conflictul de interese. Soluția este definitivă, iar Lungu va trebui să achite 800 de lei cheltuieli judiciare.
Primarul suspendat Florentin Lungu a fost trimis în judecată în anul 2014 pentru conflict de interese. Rechizitoriul întocmit de procurorii arată că el a dispus plata prioritară a sumei de 273.735 lei către Prodfor Nehoiu, societatea al cărei asociat unic era, în baza unui contract de achiziţie publică de lucrări încheiat cu Primăria Oraşului Nehoiu în anul 2008. Contractul prevedea efectuarea de lucrări de reparaţii la Policlinica orăşenească.
Primul lucru pe care l-a făcut Lungu în momentul în care a ajuns primar a fost să achite facturile către propria firmă. Locul său la cârma instituției a fost luat de către viceprimarul Ionuț Milea, cel care va candida din partea PSD pentru un mandat de primar.
1. i-au dat cu executare sau cu suspendare?
2. „Politia vorbirii…” ce spune despre ?