Luni noapte, în jurul orei 03:00, convoiul cu sicriele celor doi militari buzoieni uciși într-o bază militară din Afganistan au ajuns, în sfârșit, acasă. Familiile tinerilor, devastate de durere, nu își pot stăpâni lacrimile și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Eroii se întorc acasă pentru totdeauna. Luni noapte, sicriele purtând trupurile sublocotenenților post-mortem Iulian Dumitrescu și Adrian Vizireanu au fost aduse la Buzău, după ce au fost transportate din Afganistan cu un avion militar. Familiile celor doi militari căzuți la datorie șI-au primit morții la București, pe aeroportul Otopeni, acolo unde Armata a organizat un ceremonial militar și religios, cei doi fiind primiți cu onoruri.
Luni noapte, în jurul orei 03:00, un convoi militar a transportat trupul sublocotenentului post-mortem Iulian Dumitrescu la Smeeni, acolo unde locuia acesta. Un alt convoi a sosit la Biserica Eroilor din Buzău, aducând trupul sublocotenentului post-mortem Adrian Vizireanu, primit, de asemenea, cu onoruri militare. Mâine, începând cu ora 12:00, cortegiul funerar cu trupul neînsufletit se va deplasa itinerariul: Capela Cimitirul Eroilor, Gara Buzau, Cart. Dorobanti – locuinta personală, Sala Sporturilor – A.J.F.Buzau, Cart. Micro XIV – locuinta parintească, Stadion Gloria, Capela Cimitirul Eroilor, pentru a da ocazia celor care l-au cunoscut pe Adrian Vizireanu să își ia rămas bund e la el.
Miercuri, 11.05.2016, la ora 11.00, va avea loc ceremonia de înmormântare la Cimitirul Eroilor din Buzău. Cei doi militari au fost uciși sâmbătă, în timpul unei instrucții, de două persoane purtând uniforma polițiștilor afgani.