OPORTUNITATE: Primăria caută clădiri și terenuri cu potențial economic, pentru a răspunde cererilor venite de la investitori
Oricine – firmă sau persoană fizică – poate completa chestionarul de pe site-ul Primăriei, pentru a-și pune la dispoziție, contra cost, clădirea sau terenul, investitorilor care și-au exprimat deja intenția de a deschide afaceri la Buzău.
Oportunitate pentru buzoienii care dețin terenuri sau imobile pe care se pot construi afaceri de succes. Primarul Constantin Toma a lansat un apel către buzoienii interesați, din dorința de a inventaria clădirile și terenurile cu potențial economic. Prin intermediul unui comunicat de presă, edilul anunță că instituția pe care o conduce a demarat deja un amplu program de atragere a investițiilor eficiente și sustenabile în municipiul Buzău.
Chestionarul poate fi accesat pe site-ul Primăriei, la adresa www.primariabuzau.ro, secțiunea – ANUNŢ – privind identificarea şi evaluarea locaţiilor pentru posibile investiţii.
„În urma solicitărilor concrete venite din partea investitorilor de a le pune la dispoziție terenuri și/sau clădiri, contra cost, pentru posibile investiții, rugăm firmele și/sau persoanele fizice să ne informeze dacă dețin astfel de capacități.(…)
Vom realiza, în urma culegerii de infirmații, o bază de date oficială, pe car eo vom utiliza pentru promovarea Buzăului în mediile de afaceri, astfel încât să atragem cât mai multe investiții valoroase”, a transmis primarul Constantin Toma.
[/mks_one_third] [/mks_col]
Deci problemă e ca nu avem terenuri disponibile?
Sa intre in acțiune dl. Toma!
Are terenuri atractive!
Cumva de la benzinăria Moll pana la Podu Buzău?