Amplu exercițiu de alarmare a populației în zona Nehoiu-Siriu, în cazul unei avarii la barajul hidrotehnic
Miercuri, 28.09.2016, cu începere de la orele 11:00, va avea loc în localitatea Siriu, exerciţiul cu tema: „Acţiunile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului BUZĂU, Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă SIRIU şi NEHOIU, serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile: SIRIU şi NEHOIU pentru înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea populaţiei, precum şi acţiunile de intervenţie executate în scopul limitării şi înlăturării urmărilor producerii unei avarii la barajul hidrotehnic SIRIU.
La exerciţiu vor participa forţe şi mijloace din: Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, formaţiuni tehnice specializate de la Administraţia Bazinală a Apelor „BUZĂU – IALOMITA”, S.C. HIDROELECTRICA S.A., Secţia Drumuri Naţionale BUZĂU şi Direcţia Silvică BUZĂU.
Pe timpul exerciţiului se urmăreşte:
- Verificarea capacităţii instituţiilor cu atribuţiuni de a executa în timp oportun înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea populaţiei din localităţile situate în aval de baraj, în caz de pericol şi remedierea unor avarii posibile a se produce la construcţia hidrotehnică, care ar putea degenera în dezastre majore.
- Antrenarea personalului Centrului Operational/ISUJ BUZAU, comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de la localităţi şi operatorii economici dispuşi în aval de barajul Siriu, pentru organizarea, conducerea şi aplicarea măsurilor în situaţii de urgenţă pentru protejarea populaţiei în cazul unor inundaţii cauzate de avarii ce se pot produce la baraj, în amonte.
- Verificarea modului de cooperare al tuturor structurilor cu atribuţii in domeniul situatiilor de urgenţă din zona SIRIU – NEHOIU, pentru rezolvarea situaţiei create de producerea unei avarii la barajul hidrotehnic SIRIU.
- Verificarea funcţionării echipamentelor de înştiinţare-alarmare aflate în aval.
- Cunoaşterea de către populaţie a semnificaţiei semnalelor de alarmare şi a regulilor de comportare în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.