FOTO: Întâlnire emoționantă la Consiliul Județean
Tineri, frumoşi şi cu aspirații înalte. Aşa ar putea fi caracterizaţi studenţii şi masteranzii ce provin din sistemul de protecţie socială care s-au prezentat, vineri, la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean.
Studenţi la Asistenţă socială, la Facultatea de Fizică, de Management şi multe altele, tinerii ce provin din centrele de plasament l-au emoţionat pe Petre Emanoil Neagu. Aceştia au vorbit deschis despre sistemul de asistenţă socială, despre faptul că sunt conştienţi că pot fi o lecţie de viaţă pentru tinerii care au acasă o familie, dar şi despre visurile lor măreţe. Cei mai mulţi dintre ei au declarat că îşi doresc să studieze cât mai mult, să aibă o meserie, să îşi construiască o casă şi să îşi facă o familie.
Impresionant este că unii dintre ei au fost chiar admişi la universităţi de prestigiu în străinătate şi îşi doresc să lucreze în domeniul cercetării.
Preşedintele Consiliului Judeţean le-a mulţumit pentru ceea ce au rezşit să facă pe forţe proprii şi le-a oferit daruri.