UPDATE: Anchetatorii merg pe varianta unui accident
Trupul unui bărbat în vârstă de 49 de ani a fost scos fără suflare de pe fundul unei fântâni din localitatea Bălănești.
Aseară, Dinu Dumitru se întorcea cu vitele de la păscut în momentul în care, cel mai probabil, s-a dezechilibrat și a căzut în fântâna din care voia să scoată apă.
După ore de așteptare și neliniște, familia a anunțat autoritățile că bărbatul nu s-a mai întors acasă, iar animalele au venit singure. Pompierii au avut de parcurs câțiva kilometri pe jos până în zona în care s-a produs nenorocirea, aflată undeva pe un deal.
Ajunși la fața locului, ei au zărit pe luciul apei trupul bărbatului și au declanșat operațiunea de aducere la suprafață. Cadavrul a fost transportat la morga SML Buzău pentru efectuarea necropsiei.
Anchetatorii trebuie să stabilească acum cum a ajuns bărbatul pe fundul fântânii adânci de aproape 10 metri, prima variantă fiind cea a unui accident.