Știrile zilei

Tineri din Buzău, prinși în timp ce voiau să vândă plicuri suspecte

Doi tineri din Buzău au fost depistați ieri de polițiști în timp ce încercau să vândă mai multe pliculeţe cu produse susceptibile a fi interzise. În cauză a fost întocmit dosar penal, speța fiind preluată de D.I.I.C.O.T..

„La data de 29 ianuarie, poliţişti de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău au depistat doi tineri, în municipiul Buzău, în vârstă de 15 şi 17 ani, bănuiţi de deţinerea unor substanţe susceptibile a fi interzise.

Cei în cauză au fost depistaţi în timp ce ofereau spre vânzare unui alt buzoian, mai multe pliculeţe care ar fi conţinut produse susceptibile a fi interzise. Poliţiştii au ridicat plicurile şi i-au condus la sediu, în cauză fiind întocmit dosar penal.”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Polițiștii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău desfășoară cercetări în mai multe dosare penale privind comercializarea substanțelor susceptibile a avea efect psihoactiv, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button