Zeci de profesori din Buzău rămân fără catedră, după ce posturile lor intră în restrângere
67 de cadre didactice buzoiene titulare în învățământul preuniversitar vor rămâne fără catedre, după ce posturile lor vor intra în restrângere totală de la 1 septembrie 2014, anunță ISJ Buzău.
Potrivit raportului oficial, cele mai multe posturi care vor dispărea sunt de educator, învățător, profesor de limba engleză și franceză.
Contactat de jurnaliștii ZIUA DE BUZAU, inspectorul de personal din cadru ISJ Buzău, prof. Marcel Sultănescu a explicat ce înseamnă restrângerea totală a postului și cum poate fi ea rezolvată:
”În unele situații, din diverse motive, din cele 18 ore care formează catedra, mai rămân mai puțin de 9 ore, ceea duce automat la intrarea în restrângere a postului respectiv.
De cele mai multe ori, catedra se restrânge din cauza faptului că anumite clase nu se mai constituie, ori din lipsă de elevi, ori pentru că disciplina nu mai există în nomenclator.
Problema se rezolvă destul de ușor, în sensul în care, comisia de la nivelul Inspectoratului Școlar este obligată să asigure o altă catedră profesorilor care intră în restrângere”, a precizat oficialul ISJ.
Inspectorul Marcel Sultănescu a mai arătat că, în multe situații, cadrele didactice ale căror catedre se desființează trec pe a doua specializare:
”Educatoarele cărora li se restrâng catedrele trec foarte ușor pe un post de învățător. La fel se întâmplă și în cazul profesorilor de limbi străine sau al cadrelor didactice cuu dublă specializare”, a mai arătat Sultănescu.