FOTO: S-a răsturnat și a rupt un stâlp
Accident rutier, produs azi-noapte pe o șosea din satul Bordușani, comuna Săgeata. Un autoturism condus de un tânăr s-a răsturnat și a rupt un stâlp electric, șoferul făcându-se apoi nevăzut. Polițiștii au deschis o anchetă.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 03:00, cel mai probabil, din cauza vitezei. Forțele de intervenție chemate la fața locului de un localnic au găsit autoturismul Vw Passat răsturnat pe plafon, asta după ce a smuls din pământ un pom și un stâlp de electricitate. Nici urmă însă de persoanele aflate înăuntru.
- Surse neoficiale vorbesc despre trei tineri care au șters-o de la fața locului.
În schimb, în interiorul mașinii s-ar fi găsit mai multe sticle de băutură, semn că pasagerii petrecuseră înainte de producerea evenimentului.
Poliția l-a depistat ulterior pe șoferul în vârstă de 22 de ani, care a declarat că nu a fost rănit și nici nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. De asemenea, el a mai spus că se afla singur în mașină, deși anumite voci susțin că în autoturism s-ar fi aflat trei tineri.