„Noaptea Muzeelor” s-a sărbătorit la Buzău în cârciumi și discoteci
Buzăul, județ încărcat de istorie, leagăn de cultură și civilizație străveche, care a dat culturii românești personalități de renume mondial, a sărbătorit „Noaptea Muzeelor 2014” în baruri și discoteci, departe de atmosfera distinsă a lăcașurilor istorice.
Sâmbătă, 17 mai, buzoienii n-au avut unde marca remarcabilul eveniment european, în cadrul căruia, 3000 de muzee din Europa și-au deschis porțile pentru ochii curioșilor.
Muzeul de pe Bălcescu stă închis din vara lui 2010, atunci când autoritățile județene au hotărât să-l reabiliteze. Timp de patru ani, lucrările au înaintat cu viteza melcului, ceea ce a născut nemultumiri printre buzoienii iubitori de istorie.
Din 3 mai 2010, Muzeul s-a mutat pe strada Războieni, în modesta casă memorială Vergu Mănăilă. Câteva dintre colecțiile muzeale au putut fi admirate doar un an, deoarece, în iulie 2011, casa memorială s-a închis și ea pentru reabilitare.
„În 4 ani, s-au construit zeci de discoteci și săli de petrecere, dar pentru clădirea asta plină de istorie nu s-au găsit nici timp, nici banii necesari pentru renovare. Nu mai dă nimeni nici două parale pe cultură..” ne-a spus cu amărăciune Aristide Giordaș, locatar al unui bloc vecin cu muzeul.
- Dintre cele patru tezaure de artă buzoiene, Muzeul Județean Buzău, Casa „Vergu Mănăilă”, Casa Memorială „Vasile Voiculescu” și Muzeul Chihlimbarului de la Colți, niciunul n-a fost deschis în noaptea de 17 mai.
În schimb, buzoienii mai tineri au schimbat vizitele nocturne la muzeu pe agitația cluburilor și a tavernelor, unde nu trebuie să vorbești în șoaptă și niciun ghid nu te plictisește cu explicațiile banale despre operele de artă.
Discotecile au fost pline ochi, în timp ce muzeele noastre și-au dormit somnul cel de veci, spre dezgustul iubitorilor de istorie și artă.
În acest fel, Buzăul își păstrează titulatura primită la „botez” de oraș-târg, în care nimănui nu-i pasă de latura educativă, câtă vreme primează interesul economic.
Muzeul Județean Buzău | [email protected] | +40-238-710561 | Buzău |
Casa Vergu-Mănăilă | [email protected] | +40-238-435604 | Buzău |
Casa memorială Vasile Voiculescu | [email protected] | +40-238-527452 | com.Pârscov |
Muzeul Chihlimbarului |