Ce au decis procurorii în cazul lui Tomiță
Buzoianul de 35 de ani reținut ieri sub aspectul aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe a fost pus astăzi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Bărbatul trebuie să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat.
„Tomiță” a fost reținut miercuri, 7 august 2019, „în urma administrării materialului probator și a unei percheziții domiciliare”. După ce au răscolit locuința bărbatului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de săvârșire a infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că în noaptea de 19 spre 20 mai, bărbatul ar fi intrat într-o unitate de cazare de pe raza localităţii Mărăcineni şi ar fi agresat un tânăr de 25 de ani, de asemenea din Buzău, care se afla în incinta unităţii.
A doua zi, agresorul de la hotel a fost bătut cu bestialitate de trei tineri în incinta barului „Garofița” din Buzău. „Tomiță” a ajuns la spital cu multiple leziuni, iar ceea odată înfăptuită răzbunarea, apele în Buzău s-au liniștit.
Buzoianul de 35 de ani s-a recuperat, iar agresorii săi au ajuns în arest, unde se află și astăzi, fiind judecați pentru tentativă de omor.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bănuitului.