În loc să rupă ușa pentru a se înscrie în PNL, la Buzău se rupe ușa de ieșire
O mutare importantă pe scena politică buzoiană ține capul de afiș în cadrul bursei zvonurilor. Liberalul Constantin Ionescu ar urma să părăsească PNL Buzău pentru a se înscrie în Pro România și a candida la Primărie.
Pe lângă disensiunile apărute în relația cu președintele Cristinel Romanescu, Bebe ar mai fi nemulțumit de faptul că solicitarea sa de a candida la Primărie este tergiversată de mult timp. Amânarea acordării unui răspuns a fost percepută de Ionescu drept un refuz al conducerii de a-i acorda acestuia șansa să candideze împotriva lui Constantin Toma.
Surse politice susțin că Ionescu a bătut deja palma cu partidul condus de Victor Ponta, iar luni ar urma ca zvonurile să devină certitudini printr-un anunț oficial.
În vara lui 2016, după ce PNL i-a refuzat candidatura la Primărie, Constantin Ionescu a demisionat și a candiat independent, obținând un scor de 14%. Ulterior, după debarcarea lui Ovidiu Anghel de la șefia organizației buzoiene, Bebe Ionescu a revenit în partid.