Modificare la Jabbar!
Municipalitatea pare decisă să schimbe regulile în ceea ce privește parcarea pe Spiru Haret, în zona fast-food-urilor Jabbar și Alladin. Începând de zilele următoare, aici va funcționa o parcare cu plată, de o parte și de alta a străzii.
Inițiativa, care i-a aparținut consilierului municipal Constantin Ionescu, a produs bucurie multora dintre șoferii buzoieni, dar i-a intrigat pe proprietarii a două fast-food-uri din zona Spiru Haret.
Motivul, șoferii care vor veni să își cumpere mâncare vor trebui să mai adauge 2 lei la prețul produsului, taxa de parcare pentru staționarea – fie și pentru câteva minute – în zona restaurantelor.
Parcarea va fi administrată de Urbis-Serv, care va percepe o taxă de 2 lei pentru parcarea pe tronsonul din Spiru Haret cuprins între Patriei și Bd. Nicolae Bălcescu. Șoferii vor putea plăti cash, cu telefonul sau cu cardul bancar.
Măsura îi bucură în special pe șoferii autobuzelor, care, de multe ori, abia reușesc să se deplaseze prin zona fast-food-urilor, din cauza mașinilor parcate la întâmplare.