Știrile zilei

„A cui este casa asta frumoasă de pe Titulescu?”

La doi pași de Casa Albă, o clădire s-a luminat în culorile Tricolorului. „A cui este casa asta frumoasă?”, ne-a scris un cititor pe adresa redacției.


Mulți dintre buzoieni s-au întrebat ce s-a întâmplat cu prefectul Carmen Ichim, după ce a părăsit „Casa Albă” din ordinul ministrului de Interne, Marcel Vela. Ei bine, Carmen Ichim face în continuare treabă bună – culmea! – la doi pași de clădirea Prefecturii.

„Sunt om de Mediu”, a spus ex-prefectul Carmen Ichim săptămâna trecută, întrebată ce va face după plecarea de la Prefectură. Carmen Ichim a condus Garda de Mediu ani buni, perioadă în care instituția a cunoscut un reviriment deosebit.

În 2017, când a preluat conducerea Prefecturii, Carmen Ichim s-a suspendat din funcția de comisar-șef al Gărzii de Mediu, însă postul i-a fost rezervat în continuare.

Astfel, după ce guvernul Orban a schimbat toți prefecții, numindu-l la Buzău pe fostul subprefect – susținut de ALDE -, Carmen Ichim s-a întors la Mediu, instituție care își are sediul chiar lângă fostul loc de muncă.

Clădirea s-a luminat în culorile Tricolorului, în timp ce Casa Albă a rămas în beznă. Nu stă neapărat patriotismul nostru în asta, dar nici nu era un capăt de țară să proiectezi trei culori pe o clădire care, la 1 Decembrie, a împlinit 101 ani de la Marea Unire, iar peste o săptămână, vreo 30 de ani de libertate..

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button