Știrile zilei

ȚEAPĂ de 4000 de lei! | Polițiștii au prins-o imediat

O veche metodă de înșelare a persoanelor credule revine și face victime la Buzău. De această dată, pradă metodei „Accidentul” i-a căzut o octogenară din municipiu, care a rămas fără suma de aproape 4000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean informează că, la data de 21 iulie 2018, în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi despre faptul că o buzoiancă în vârstă de 80 de ani, ar fi fost înşelată de o persoană necunoscută prin metoda „accidentul”.

De îndată au fost luate măsuri operative, iar persoana bănuită, o buzoiancă în vârstă de 38 de ani, a fost depistată în flagrant, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe raza municipiului Buzău.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, asupra femeii au fost identificate sumele de 800 de lei şi 700 de euro, susceptibile că proveneau din comiterea infracţiunii, precum şi alte mijloace de probă ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Prejudiciul a fost recuperat şi predat persoanei vătămate, o buzoiancă în vârstă de 80 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

***

NU TE LĂSA ÎNŞELAT!

Infracţiunile de înşelăciune îmbracă forme diferite de manifestare, modurile de operare folosite de cei care încearcă să obțină bani sau alte bunuri de valoare, prin mijloace ilicite, sunt din ce în ce mai complexe.

Pentru a putea lua cele mai bune decizii atunci când vă aflați în situații ce vă pot crea prejudicii, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău vă recomandă:

  • Anunțați imediat poliția în cazul în care primiți telefoane sau mesaje prin care vi se solicită să trimiteți bani pentru a ajuta o rudă implicată într-un accident rutier, pentru a intra în posesia unui premiu, ori pentru a beneficia de un serviciu la un preț prea bun ca să fie adevărat.

  • Dacă aţi primit un telefon prin care vi se solicită să trimiteți bani pentru a ajuta o rudă implicată într-un accident rutier, verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon.

  • Poliţia sau Parchetul nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, cereţi date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi sunaţi pentru confirmare acolo.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!