Știrile zilei
ULTIMA ORĂ

A murit dr. Mirela Pană | Avea 56 de ani

A încetat din viață, la vârsta de 56 de ani, medicul militar buzoian Mirela Pană.

Dr. Mirela Pană era medic la Centrul Militar de Sănătate din cadrul CMJ Buzău. Absolvise Colegiul Național „Mihai Eminescu”  iar apoi Institutul de Medicină și Farmacie din București.

Suferea de o boală autoimună, iar în urmă cu trei săptămâni s-a infectat cu virusul SARS-CoV-2.

A fost internată la Buzău, după care i s-a agravat și a urmat transferul la București.

Până în această dimineață, când inima i s-a oprit, doamna doctor Pană s-a aflat intubată la un spital din capitală.

Soțul, profesor de istorie la Liceul cu Program Sportiv din Buzău, a primit vestea chiar în timpul orei.

Cei doi aveau împreună un băiat, care este student.

Sicriul cu trupul Mirelei Pană a fost depus, sâmbătă, la capela bisericii „Cuvioasa Parascheva” din cartierul 23 August. Slujba îmormântării va avea loc luni, la ora 11:00, după care cortegiul funerar va porni pe cel din urmă drum, spre cimitirul Dumbrava.

Dumnezeu s-o odihnească, iar familiei îndurerate să-i dea putere!..

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: