Știrile zilei

A murit polițistul local buzoian Constantin Vlad

În cursul zilei de ieri s-a stins din viață Constantin Vlad, polițist local în cadrul Compartimentului de Protecție a Mediului de la Direcția de Poliție Locală a municipiului Buzău. 

Constantin Vlad avea 50 de ani și, în urmă cu două săptămâni, fusese infectat cu virusul SARS-CoV-2. După câteva zile în care a rămas izolat la domiciliu, omul legii a mers la Spitalul Județean pentru a primi tratament. Blocajele din cea mai mare unitate spitalicească a județului au făcut ca pacientul să aștepte aproape două zile în mașină până când i-a fost găsit un loc.

A urmat un tratament pentru infecția cu COVID-19, iar zilele trecute dădea semne că își va reveni. Ieri s-a simțit mai bine și nimic nu prevestea tragedia ce avea să vină.

În cursul zilei de ieri, inima lui Constantin Vlad a încetat să mai bată:

„În data 27.10.2021, se prezinta la U.P.U un barbat in varsta de 50 de ani, cu simptomatologie specifica covid-19. I se efectueaza triajul epidemiologic, dupa care un test rapid care se doveste a fi pozitiv. Pacientul primeste ingrijiri medicale (i se monitorizeaza functiile vitale, analize medicale, EKG, consult de specialitate si tratament). In urma Ct-ului se pare ca barbatul avea o afectare pulmonara de 80-85 %. Avand in vedere afectarea pulmonara mare, in data de 01. 11.2021 survine decesul acestuia. Mentionam ca pacientul suferea de diabet zaharat, obezitate si nu era vaccinat. In toata aceasta perioada barbatul a stationat in sectia U.P.U.”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.

În aceasta dimineata am aflat cu regret ca am mai pierdut un coleg ce lupta de zile bune cu teribila boala numita covid!
Vlad Constantin , servea în cadrul Compartimentului de Protecție a Mediului al Directiei de Politie Locala a mun.Buzau!
Dumnezeu sa te odihnească în pace frate!
Condoleante familiei!”, a scris Sindicatul Politistilor Locali Buzau pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button