Accident grav urmat de incendiu, la Pogoanele | Printre victime se află și un nou-născut
Accident grav urmat de incendiu, la Pogoanele. Printre victime se află și un nou-născut .
Din primele date, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 203I pe direcția Pogoanele-Scutelnici, la ieșire din Pogoanele, un șofer de 23 de ani din Pogoanele s-ar fi angajat în depășirea autoturismului care îl preceda și la volanul căruia se afla un bucureștean de 49 de ani.
În timpul efectuării manevrei de depășire, cele două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului fiecare dintre acestea rasturnandu-se în afara părții carosabile.
Ulterior, mașina șoferului de 23 de ani a luat foc, incendiul fiind lichidat de echipajele de pompieri.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei nou-născute,în vârstă de aproximativ o lună, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.