Administrație

ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Se încing caloriferele pentru 15.000 de buzoieni. Peste 300 de apartamente rămân în frig

Începând de joi seară, Regia Autonomă Municipală va începe furnizarea energiei termice către populația racordată la sistemul centralizat de încălzire. calorifer-tetkron
Aproape 15.300 de abonați vor primi căldură între orele 18:00 și 06:00, urmând ca, cei care nu doresc să se încălzească de pe acum, să închidă robinetele caloriferelor.
„Vom livra între 18:00 și 06:00, urmând ca acest program să fie elastic, în funcție de temperatura mediului exterior”, a precizat Constantin Tacea, directorul RAM.
Anul acesta, 315 apartamente vor rămâne în frig, pentru ele fiind depuse dosare de debranșare de la rețeaua publică de încălzire.  Dacă unii renunță însă la energia termică furnizată de RAM în favoarea centralelor proprii de apartament, unii buzoieni revin la sistemul centralizat. Numai anul acesta, 20 de locatari au cerut reconectarea.
Regia Autonomă Municipală are și utilizatori noi. Printre ei se numără Colegiul „Grigore C. Moisil” (fostul Liceu nr 3 – „Contactoare”), dar și un bloc de locuințe, construit recent pe strada Patriei din municipiu.
La Buzău, prețul gigacaloriei va rămâne și anul acesta neschimbat. Primăria subvenționează căldura pentru populație cu aproape 300 de lei, prețul la consumator al gigacaloriei fiind de numai 180 de lei.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: