Din Buzău

Adolescență furată. Buzoian de 15 ani, trimis la cerșit de părinții inconștienți

Cu mâna întinsă printre mașini sau prin locuri aglomerate. Așa își trăiește adolescența un buzoian de 15 ani, obligat de așa-zișii părinți să cerșească bani, pe care tot ei și-i însușeau ulterior.mana-intinsa-300x208

Doi buzoieni, de 35 și 42 de ani, sunt cercetați penal pentru „exploatarea cerşetoriei”, după ce polițiștii au constatat că își forțau fiul de 15 ani să cerșească.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că un minor în vârstă de 15 ani din municipiul Buzău ar fi fost determinat de părinţii săi să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere foloase materiale, pe care aceştia şi le-ar fi însuşit.

Minorul a fost internat într-o unitate de ocrotire aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!