Administrație

AJPIS Buzău a încheiat maratonul instruirilor în cadrul primăriilor din județ

Ieri, în ultima zi a lunii octombrie, au avut loc și ultimele ședințe de instruire organizate în județ de reprezentanții AJPIS Buzău pentru personalul din primarii. Timp de 5 zile, inspectori din cadrul agenției, împreună cu directorul executiv al instituției, au mers în teritoriu și s-au întâlnit cu personalul din primării, organizând ședințe de lucru în vederea implementării Legii 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

În cadrul acestor întâlniri, reprezentanții AJPIS Buzău au încercat să ofere cât mai multe informații cu privire la necesitatea înscrierii beneficiarilor în programul dedicat începând cu data de 01.11.2023, pentru a nu-și pierde beneficiile, având în vedere faptul că începând cu 01.01.2024 intră în vigoare venitul minim de incluziune, care modifică practic beneficii sociale.

„A fost un efort al întregii echipe să reușim să strângem și să instruim în doar 5 zile reprezentanții celor 87 de unități administrativ teritoriale din județ cu privire modificările produce se legea 196/2016 privind venitul minim de incluziune în domeniul asistenței sociale.

La ședințele de lucru au fost prezente 170 de persoane și pot spune că sunt pregătite să preia cererile beneficiarilor începând cu data de astăzi, 01.11.2023.” a declarat directorul executiv al AJPIS Buzău, Meluța Niță.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button