Știrile zilei

Ar fi trebuit să îi curețe fața, însă i-a provocat o reacție severă | Pățania unei tinere din Buzău

Ceea ce trebuia să îi ofere un ten curat s-a dovedit a fi un adevărat dușman pentru piele. O tânără în vârstă de 19 ani, din Buzău, s-a ales cu o puternică reacție alergică după ce a folosit o soluție demachiantă oferită de reprezentantul unei cunoscute companii de cosmetice care operează și în România.

Tânăra susține că a cumpărat spuma demachiantă zilele trecute, însă abia aseară a folosit-o. La scurt după aplicare, o mâncărime puternică i-a cuprins întreaga față, în timp ce toată pielea i s-a înroșit puternic. Abia atunci a constatat că spuma pe care o aplicase era expirată de acum o lună.

Tânăra este revoltată cu atât mai mult cu cât, contactat la scurt timp, reprezentantul firmei de cosmetice i-ar fi spus că nu vede în această întâmplare o mare problemă și, dacă dorește, îi poate înlocui produsul. Femeia este hotărâtă să meargă acum la OPC și să depună plângere.

Medicii atrag atenția că folosirea produselor cosmetice contrafăcute sau expirate poate provoca reacţii alergice, cum ar fi iritarea şi umflarea pielii, erupţii cutanate şi arsuri, dar şi alte probleme de sănătate.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button