Știrile zilei

Așa arată noul Centru inteligent de trafic-management al municipiului Buzău

Astăzi, reprezentanții municipalității buzoiene au participat la recepția parțială a proiectului „Sistem inteligent de trafic management și monitorizare bazat pe soluții inovative de eficientizare și reducere a poluării în Municipiul Buzău”. Proiectul cu finanțare europeană în valoare de 5.5 milioane de euro este unic în țară, conform spuselor primarului Constantin Toma.

După o vizită într-una dintre intersecțiile din Buzău, reprezentanții primăriei și cei ai companiei care a dezvoltat sistemul s-au deplasat la fostul sediu al Stării Civile, unde va funcționa centrul de control al traficului.

Sala principală este un pol al noilor tehnologii: videowall-ul, rack-urile, serverele, aria de stocare, sistemele de securitate, terminalul pentru operator – toate fac parte din noul centru inteligent de trafic-management.

Noul centru va avea unsprezece angajați, însă programul nu va fi 24/24. Sistemul este complet autonom, spun reprezentanții companiei SWARCO, așa că nu este nevoie ca un operator să se afle permanent aici

În cadrul întâlnirii, reprezentantul SWARCO a realizat o prezentare a modului în care funcționează sistemul. În prezent 24 de intersecții din Buzău sunt monitorizare video, iar semaforizarea este controlată de sistemul inteligent.

E drept că, timp de câteva luni, sistemul va trebui să „învețe” din valorile de trafic, motiv pentru care prima etapă de funcționare este una reactivă. Acum, camerele și senzorii din intersecție măsoară constant valorile de trafic și viteza medie de deplasare a autoheviculelor, pentru a stabili matrici în baza cărora să ajusteze timpii de la semafor.

La bordul autobuzelor Trans Bus vor fi montate dispozitive care vor comunica permanent cu aparatura din centrul de control, în vederea optimizării timpului petrecut în trafic.

În curând, spun reprezentanții SWARCO, și șoferii din Buzău ar putea beneficia de o aplicație care să le ofere sfaturi privind viteza de deplasare prin traficul din Buzău, în vederea evitării ambuteiajelor.

Deocamdată, intersecția de la Arhiepiscopie nu a fost introdusă în sistem, deoarece aici încă nu au fost realizate marcajele. Până la Crăciun, spune primarul Toma, și această intersecție va fi controlată de sistemul inteligent.

VIDEO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Pe haosul asta senzorii „invata” valorile de trafic si viteza de deplasare a vehiculelor…asadar sistemul asta, infinit mai inteligent decat cel ce a semnat pentru el, invata valorile haosului ca sa livreze…stai asa, pai daca „invata” haos nu va livra haos?
    Da, inteligent tare de tot, se potriveste perfect pe sefii si politica primariei Buzau.
    Luati aminte, astea sunt doar metode complicate de a pradui banii de la UE. Parca era mai bine pe vremuri cand ii praduiau si nu faceau nimic decat acum, cand pentru a-i lua trebuie sa ne incurce pe noi, cetatenii obisnuiti, cei pe a caror munca stau toti gusatii pe scaunele alea calde si pufoase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button