Știrile zilei

Asfalt proaspăt, piste de biciclete și 18 milioane de euro investiți

Au fost patru ani de lucrări, dar așteptarea a meritat, spun reprezentanții Consiliului Județean Buzău, care au inaugurat, ieri, primii kilometri din cel mai circulat drum județean. Este vorba despre 203K, tronsonul Robeasca- Vadu Pașii, drumul județean care a intrat în reabilitare în octombrie 2019 dar care va avea o durabilitate de jumătate de veac.

Ieri, o delegația  Consiliului Județean Buzău a participat la recepția proiectului care va permite șoferilor din Săgeata, Robeasca și Vadu Pașii să circule pe o șosea ca-n palmă de la limita cu județul Brăila până la intersecția cu E85.

La întâlnire a participat și un reprezentant al constructorului, care a dat asigurări că drumul are o durabilitate de cel puțin 50 de ani.

d_cinlike
  • Patru ani de lucrări, 37 de kilometri reabilitați.

În total, aproape 37 de kilometri care au fost reabilitați cu fonduri europene , în valoare de aproape 18 milioane de lei. Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean și, spune dirigintele de șantier, a fost unul complex, fiind vorba despre o șosea cu valori de trafic crescute care au impus schimbarea soluțiilor tehnice chiar în timpul lucrărilor. În plus, este singurul drum județean prevăzut cu pistă pentru bicicliști.

𝐑𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭𝐢𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐚 𝐚 𝐭𝐫𝐨𝐧𝐬𝐨𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐉 𝟐𝟎𝟑 𝐊 – 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭 𝐁𝐫𝐚𝐢𝐥𝐚 – 𝐑𝐨𝐛𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚 – 𝐕𝐚𝐝𝐮 𝐏𝐚𝐬𝐢𝐢
➡️ 37 km modernizați
➡️ 18 milioane de euro investiți
➡️ piste de biciclete și trotuare în localități
Vreau să mulțumesc cetățenilor din comunele Robeasca, Săgeata și Vadu Pașii, primarilor acestor comune, dar și constructorului, dirigintelui de șantier și întregii echipe tehnice a Consiliului Județean Buzău!
A fost un proiect complex, cu unele întârzieri cauzate de pandemie, de scumpirea și lipsa materialelor, dar care a fost dus la bun sfârșit la standarde europene.
Acest proiect a fost finanțat prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 6.”, a scris președintele Consiliului Județean Buzău pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. sontica. de ce nu răspunzi dom ule la tel. are lumea atâtea subiecte adevarate/sustenabile/de interes județean. și dumneata nu răspunzi. trist ff. trist. seara buna

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button