Atenție unde vă scăldați! Un bărbat a murit înecat la Vadu Pașii
Un bărbat de 54 de ani, din Vadu Pașii, a murit astăzi înecat în balta Ciocârlia din localitate. Bărbatul știa să înoate, însă contactul cu apa rece i-a fost fatal. Trupul său a fost a fost înghițit de apa adâncă de 6 metri, fiind scos la suprafață în stop respirator.
Bărbatul mersese la scăldat alături de fiul său. Deși știa să înoate, contactul cu apa rece i-a provocat un șoc, trupul său fiind înghițit de apă.
Pompierii sosiți la fața locului cu o barcă și cu o ambulanță l-au scos la suprafață mai mult mort decât viu. Conform protocolului medical, el a fost resuscitat aproape o oră, însă fără niciun rezultat.
Aflată în zona denumită familiar „La tuburi”, balta formată prin excavările din ultima vreme reprezintă un loc de scăldat deosebit de periculos, deoarece apa este foarte adâncă, neavând timp să se încălzească, iar vegetația acvatică abundentă poate răpune și un înotător experimentat.
Măi domnu Cosmin, informați populația corect nu era din Vadu Pașii ci era din Boboc.