Știrile zilei

Au început lucrările. Ce va apărea aici?

Buzăul e un imens șantier. Astăzi au început lucrările pentru realizarea curajosului proiect edilitar de punere în valoare a Iazului Morilor de pe Frăsinet. În paralel, echipele Urbis lucrează pentru amenajarea sensului giratoriu de la gară, rond în centrul căruia va fi amplasată o superbă locomotivă de epocă fabricată în 1936.

Mai sunt doar câteva săptămâni până când triunghiul din fața gării Buzău va fi înlocuit de un sens giratoriu. Și nu unul oarecare, ci un rond pavoazat cu flori, în centrul căruia va sta o locomotivă cu aburi din 1936. Lucrările au început, iar ritmul este unul bun, potrivit primarului Constantin Toma, care a mers personal să vadă șantierul.

Intersecția de la gară va fi schimbată radical, după amenajarea unui sens giratoriu cu prioritate de stânga. Actualmente, mulți dintre șoferii care circulă în intersecție sunt bulversați de alternanța regulilor de prioritate, asta ca să nu mai vorbim despre aglomerația creată aici.

În curând, în fața gării va fi amenajat un rond, după cum a anunțat deja primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Cheia de boltă a întregului peisaj nu va fi însă nici clădirea gării, nici rondul împodobit cu flori, ci o locomotivă „de epocă” marca Malaxa, aflată astăzi în patrimoniul cultural național.

În tot acest timp de până la reconfigurarea zonei de la gară, echipele Urbis lucrează fără întrerupere la modernizarea pasajului subteran care asigură legătura dintre oraș și cartierul Poștă. În mod normal, pasajul ar fi trebuit finalizat până acum, dar constructorul a vrut să se asigure că lucrarea nu are nicio hibă. Mai exact, este vorba despre remedierea unor mici crăpături apărute de-a lungul anilor în plafon, generate de trenurile care trec pe deasupra. Potrivit acestuia, plafonu va fi consolidat cu un beton special, care nu va permite infiltrarea apei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!