Știrile zilei

A dat nas în nas cu polițiștii într-un moment nepotrivit

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Lopătari, este cercetat penal pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori. Bărbatu a căzut în plasa polițiștilor la un control al poliției.

În ziua de 24 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Nehoiu, în urma activităților desfășurate pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, au identificat un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Lopătari, care tăiase arbori de esență răşinoase, specia brad şi molid.

Din cercetări a reieșit faptul că în cursul lunii decembrie 2019, proprietarul locului, respectiv bărbatul de 44 de ani, ar fi tăiat fără respectarea cadrului legal 12 arbori, estimaţi cantitativ la 18 mc.

Ieri, poliţiştii au identificat la domiciliul bănuitului aproximativ 5 mc material lemnos, acesta fiind confiscat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „tăiere ilegală de arbori” şi „furt de arbori”, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea nr. 46/2008 Codul Silvic.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button