Știrile zilei

Bătaie ca-n filme, la Vadu Pașii! | Mascații au intervenit de urgență

O bătaie ca-n „Șapte păcate” s-a consumat astăzi, în localitatea buzoiană Vadu Pașii, între un grup de colindători și mai mulți localnici. A fost nevoie de intervenția în forță a mascaților care să calmeze spiritele. 

In cursul acestei după-amiezi, mai mulți colindători din Ulmeni și-au încercat norocul în comuna buzoiană Vadu Pașii. Cum succesul întârzia să apară, grupul romilor a întâlnit, pe o stradă din comună, câțiva copii care mergeau tot cu colindul. Se pare că „oaspeții” din Ulmeni s-au gândit că n-ar fi rău să îi deposedeze pe tineri de banii strânși.

Cei mici au mers însă acasă și le-au povestit totul părinților, care s-au organizat și au pornit în urmărirea romilor agresivi.

Ciocnirea dintre cele două tabere s-a produs pe drumul județean, aproape de postul de poliție. S-au împărțit pumni, picioare și bâte și a fost nevoie de intervenția mascaților care să îi despartă pe bătăuși.

În final, patru persoane cu vârsta între 13 si 43 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale.

IPJ Buzău a confirmat existența unei altercații. Nicio persoană implicată nu a depus însă plângere pentru agresiune.

FOTO : Arhivă

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!