Știrile zilei

Bătaie la UPU! | Doi indivizi și-au împărțit pumni la intrarea în secție

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost, astăzi, scena unei bătăi desprinse, parcă, din „Șapte păcate”. Doi indivizi și-au împărțit pumni și picioare chiar la intrarea în UPU, spre disperarea celor aflați prin preajmă. Poliția și Jandarmeria au intervenit și i-au calmat pe turbulenți.

Bătaia a avut loc luni după-amiază. Totul ar fi pornit de la o datorie mai veche pe care unul dintre bărbați ar fi avut-o față de celălalt. Când l-a zărit în curtea unității medicale pe cel care îi împrumutase bani, datornicul a rupt-o la fugă. A fost însă ajuns din urmă la intrarea în UPU, unde a încasat o bătaie zdravănă.

Lucrurile ar fi scăpat complet de sub control dacă între cei doi ar fi intervenit nu agentul de pază, așa cum era normal, ci ambulanțierii care tocmai aduseseră un pacient.

Speriați de violența scenelor, oamenii au pus mâna pe telefon și au sunat la 112. Două echipaje de poliție și jandarmerie au intervenit rapid, protagoniștii scandalului fiind liniștiți și „tratați” cu câte o amendă la Legea 61.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5