Din Buzău

Bătaie în toată regula la o nuntă din Râmnic. Socrii și invitații și-au împărțit pumni din cauza muzicii

Un eveniment care trebuia sărbătorit prin distracție și voie bună s-a transformat duminică într-un scandal monstru, cu pumni și picioare împărțite cu generoitate între nuntași.

Pe 25 mai, în jurul orei 15.00, ofiţerul de serviciul de la Poliţia municipiului Bataie_nunta_BicazRâmnicu Sărat a fost sesizat cu privire la producerea unui scandal în incinta unui fost restaurant din municipiu, unde era organizată o petrecere de nuntă.

  • Ajunși la fața locului, polițiștii au aplanat conflictul și au condus la secție zece persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 65 de ani.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între socri şi invitaţii acestora, au apărut discuţii contradictorii generate de programul muzical al formaţiei. Discuţiile au degenerat  într-o altercaţie între persoanele aflate la petrecere.

Poliţiştii au luat împotriva persoanelor participante la scandal măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!