Știrile zilei

Bianca este tânăra din Buzău decedată în accidentul de pe E85

Durere fără margini într-o familie din Buzău, care și-a pierdut fiica într-un accident rutier cumplit, produs pe E85. 

„Drumul morții” a mai pus capăt unei vieți. De această dată, este vorba despre o fată aflată în floarea vârstei, pentru care povestea abia începea. Bianca a murit astăzi, din cauza inconștienței unei șoferițe care ar fi făcut o manevră iresponsabilă pe șosea.

Tragedia în care a murit tânăra din Buzău s-a produs pe DN2 E85, la ieșirea din municipiul Râmnicu Sărat către Focșani. Bianca se afla în mașina condusă de o colegă de aceeași vârstă. Se deplasau împreună la Focșani, în interes de serviciu.

Mașina lor circula pe banda de lângă axul drumului, iar mai în față, pe banda din dreapta, circula Opelul din imagine, condus de o râmniceancă de 55 de ani.

La un moment dat, șoferița Opelului alb a vrut să vireze la stânga direct de pe banda 1, trâgând brusc de volan. Așa se face că tânăra de 21 de ani, care venea din spate cu Renault-ul de Ilfov, s-a trezit cu o mașină în fața ei.

Fata nu a mai putut evita impactul, iar ambele autoturisme au ajuns în șanț.

Foto: facebook.com

Bianca era pasageră pe locul din dreapta al Renault-ului. În impact, s-a lovit rău la cap, salvatorii găsind-o inconștientă, cu o hemoragie masivă. Din păcate, fata nu a mai putut fi salvată.

„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autovehicule, ce se deplasau pe direcția Buzău către Vrancea, la volanul cărora se aflau două conducătoare auto, în vârstă de 55 de ani, din Râmnicu Sărat și în vârstă de 21 de ani, din Buzău.

Accidentul s-a soldat cu decesul unei pasagere din mașina șoferiței din Buzău, o tânără în vârstă de 21 de ani,de asemenea din Buzău.” se arată în informarea IPJ Buzău.

Foto: facebook.com

Vestea a căzut ca un trăsnet peste apropiați. Mama tinerei era în doliu, după ce își pierduse un părinte în urmă cu două săptămâni, iar tatăl tocmai fusese supus unei intervenții chirurgicale.

Bianca absolvise Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” din Buzău, iar acum lucra la o companie din industria tutunului.

Foștii colegi și-o amintesc ca pe o tânără foarte bine pregătită, deschisă, interesată de cunoaștere și de perfecționare în domeniul ei. Avea doar 19 ani când superiorii au remarcat-o și au delegat-o să îi învețe și pe nou-veniții în companie cum să promoveze un produs.

Foto: facebook.com

Din păcate, firul vieții sale s-a întrerupt nedrept și mult prea devreme, pe un drum lăsat parcă intențioant de autorități să răpească vieți.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Mângâiere și putere familiei îndurerate!

Mai multe fotografii și un scurt videoclip au fost postate pe facebook de râmniceanul Radu Iftinoiu:

VIDEO:

One Comment

  1. Ce trist…
    O șoferiță cu capul în nori a trimis o tânără în pământ.
    Oameni buni, la volan doar se conduce, și nimic altceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button