Anunțuri

Bilete de tratament, disponibile pentru buzoieni prin Casa Județeană de Pensii

Casa Judeţeană de Pensii Buzău aduce la cunostinţa tuturor persoanelor interesate, cărora le este reglementat dreptul de a beneficia de bilete de tratament balnear, următoarele informaţii de interes public:

În Monitorul Oficial al României nr.81/29.01.2024, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr.172/2023 privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2024, prin sistemul organizat si administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Acest act normativ stabileşte că durata unui sejur este 16 zile, numărul maxim de serii fiind 19, pentru anul 2024.

Criteriile de repartizare a biletelor de tratament sunt stabilite prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice Bucureşti nr.196/25.01.2024, act normativ care poate fi consultat la sediul instituţiei dar şi pe site-ul acesteia, www.cjpbuzau.ro, la secţiunea “Bilete de tratament”.

În data de 5 februarie 2024, Casei Judeţene de Pensii Buzău i-au fost alocate un număr de 91 bilete aferente Seriei nr.1, cu începere din data 19 februarie 2024, defalcate conform tabelului următor:

Profil curativ Staţiune Hotel/ Număr locuri
CARDIO-VASCULAR
Covasna Hotel Dacia-4 bilete
DIGESTIV Olanesti Hotel Livadia-2 bilete
REUMATISMAL Amara Hotel Ialomiţa-4 bilete
Sarata Monteoru Hotel Ceres-79 bilete
Lacu Sarat Hotel Perla-2 bilete
Total locuri TBRCM alocate CJP Buzau în Seria 1 /2024 91

„Persoanele care doresc să beneficieze de acordarea unui bilet de tratament balnear în Seria nr.1, cu data de începere 19 Februarie 2024, se pot adresa direct la ghişeul “bilete de tratament” din sala de relaţii publice a Casei Judeţene de Pensii Buzău, cu toată documentaţia prevăzută de lege.

Vă asigurăm cu această ocazie, de promptitudinea valorificării biletelor de tratament conform prevederilor legale pe tot parcursul anului 2024.”, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button