Știrile zilei

Bucureștean băut, accident grav pe E85, soldat cu 3 victime

Trei oameni au ajuns în spital, după ce șoferul abțiguit a intrat pe contrasens și a izbit mașina în care se afla o familie din Ilfov. Polițiștii au deschis dosar penal.

Accidentul s-a produs duminică, 17 iulie , în jurul orelor 22.30,pe DN 2 E 85, în afara localității Oreavu. Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri a rezultat faptul că un conducător auto în vârstă de 56 de ani, din București, în timp ce se afla la volanul unui autoturism și se deplasa din direcția Buzău către Rm.Sărat, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu  un alt autoturism care circula  regulamentar,  la volanul căruia se afla un tânăr de 38 de ani din Ilfov.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 38 de ani și rănirea altor două persoane în vârstă de 12, respectiv 34 de ani, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul șoferului de 56 de ani a rezultat o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!