Râmnicu SăratȘtirile zilei

Bucurie pentru cinci tinere familii, în Săptămâna Luminată

Pentru unii dintre noi, fericirea înseamnă belșug; pentru alții, sănătate și liniște în sânul familiei. Dar sunt și situații în care tinerii cu venituri mai mici nu își doresc altceva decât să își poată începe viața într-un loc pe care să-l poată numi acasă și pe care și-l pot permite.

La Râmnicu Sărat, autoritățile tocmai au oferit cheile garsonierelor membrilor a cinci familii aflate la început de drum. Ieri, tinerii au primit din partea autorităților municipale cheile noilor garsoniere în care vor putea locui de acum înainte contra unei chirii modice.

Pentru a obține o locuință socială sau ANL, solicitanții trebuie să aibă până în 30 de ani, iar serviciul să se afle pe raza municipiului Râmnicu Sărat.

CINCI NOI FAMILII AU PRIMIT ASTĂZI LOCUINȚE SOCIALE! 🗝️

În spiritul sărbătorilor Pascale, în Săptămâna Luminată, viața a 5 familii din Municipiul Râmnicu Sărat a primit astăzi o rază de lumină! Cheile garsonierelor în care vor locui în perioada imediat următoare le-au fost înmânate, fiindu-le aduse la cunoștințe condițiile de conviețuire în cadrul noilor locuințe.

Le dorim multă sănătate și succes în tot ce vor întreprinde! 🙏” au scris reprezentanții Municipiului Râmnicu Sărat pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!