Din Buzău

Bușea mașini, pentru a încasa bani de la Asigurări / Buzoianul țepar a fost reținut

Un buzoian de 40 de ani, care pusese la punct un amplu mecanism de obținere a despăgubirilor de la societățile de asigurare auto, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii de investigaţii criminale pentru infracţiuni de înşelăciune şi fals.Mascati OK ok
În ziua de 26 aprilie, în urma activităților specifice desfășurate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, au fost indentificate trei persoane în vârstă de 40, 47 respectiv 35 de ani bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals, respectiv comiterea infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, conform Codului Penal.
În urma documentării activităţii infracţionale poliţiştii au stabilit că în perioada 2013 – 2015, un buzoian de 40 de ani a achiziţionat patru autoturisme, pe care le-a implicat în evenimente rutiere provocate intenţionat pe raza municipiului Buzău şi a comunei Țintești, de pe urma cărora şi în baza unor contracte de vânzare-cumpărare contrafăcute, întocmite pe numele buzoianului de 35 de ani şi a femeii de 47 de ani din Buzău, a obţinut despăgubiri ilegale de la patru firme de asigurări, în sumă totală de 74.967,42 lei.
Totodată, poliţiştii au stabilit că în cursul lunii iunie 2015, buzoianul de 40 de ani a indus în eroare un bărbat de 38 de ani, în vederea vânzării Accident Intcătre aceasta a unui autoturism de lux, în schimbul sumei de 24.500 Euro, asigurând persoana vătămată că este proprietarul de drept al autoturismului. Din cercetările efectuate a rezultat că autoturismul aparţinea unei societăţi comerciale.
După primirea sumei de 10.000 Euro, bărbatul a prezentat cumpărătorului documente contrafăcute, creându-i astfel convingerea că el este proprietarul de drept al mașinii, fapt ce a determinat persoana vătămată să achite și restul sumei de bani.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au reţinut bărbatul de 40 de ani pentru o perioadă de 24 de ore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunere de arestare preventivă și continuă cercetările față de celelalte două persoane.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!