Știrile zilei

Buzăul, gazda primului eveniment internațional major dedicat geoparcurilor UNESCO

Județul Buzău se pregătește să fie gazda primului eveniment internațional major dedicat geoparcurilor UNESCO. În perioada 7-10 noiembrie, Comisia UNESCO de la Veneția, prin Biroul European Regional pentru Știință și Cultură, aduce la Buzău nu mai puțin de 24 de specialiști ai unor situri UNESCO din toată lumea.

Vor sosi oaspeți din mai toate țările europene, dar și Japonia. Și-au anunțat prezența la eveniment chiar și reprezentanții unor situri naturale din Rusia, țară care se află în plin război cu Ucraina. Organizatorii vor pune în dezbatere rolul centrelor de vizitare în managementul vizitatorilor, precum și modalitățile de promovare a turismului durabil în siturile desemnate UNESCO.

În cadrul evenimentului de la Buzău, vor susține prezentări specialiști din cadrul UNESCO, precum și președintele Rețelei Globale a Geoparcurilor, Nikos Zouros.

În urma apelului de candidaturi lansat de UNESCO, au fost selectați 25 de reprezentanți din 17 țări cu situri desemnate UNESCO: Albania, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Italia, Macedonia de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia.

De asemenea, va fi și o zi dedicată vizitării unor obiective din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”. Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți sunt printre cele mai renumite atracții pitorești ale Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”.

Geoparcul Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului” a fost acreditat în luna aprilie 2022, fiind recunoscut ca sit UNESCO pentru modul durabil de valorificare turistică, educațională și științifică a unui patrimoniu geologic și cultural deosebit.

Teritoriul rural din zona submontană a județului Buzău prezintă elemente de interes geologic deosebit, ce înglobează 18 comune, se întinde pe o suprafață de peste 1.000 de kilometri pătrați și are o populație de peste 40.000 de locuitori.

Consiliul Județean Buzău, împreună cu Universitatea din București, sunt instituțiile care au inițiat și coordonat acest proiect de dezvoltare încă din anul 2006.

În parteneriat cu Asociația „Ținutul Buzăului” și cu sprijinul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Ținutul Buzăului”, Consiliul Județean contribuie la îndeplinirea tuturor obligațiilor internaționale, supervizează și finanțează activități de management, cercetare, educație și promovare a Geoparcului Internațional UNESCO „Ținutul Buzăului”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button