EducaţieȘtirile zilei

„Călătorie prin Europa”, a Școlii Gimnaziale nr.11 din Buzău

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, sărbătorită, de peste două decenii, în ziua de 26 septembrie, Școala Gimnazială nr. 11 Buzău a răspuns din nou invitației Consiliului Europei, pentru a organiza un eveniment cu activități integrate și invitați din țară, dar și de peste hotare, spre a celebra diversitatea lingvistică, respectul față de limba și cultura celuilalt, și, în mod evident, avantajele și oportunitățile învățării limbilor moderne.

În acest sens, am inițiat ateliere de desene, de public speaking și prezentări multimedia ale elevilor pe tema „Ideea mea ECO pentru un viitor durabil”, pregătind astfel comunitatea școlară pentru noul proiect Erasmus Plus: „Daring Teachers in a Daring Environment” 2023-1-RO01-KA122-SCH-000123904.

La eveniment, au răspuns invitației noastre doamna Alexandra Aramă, reprezentantul Centrului Național eTwinning, care ne-a felicitat pentru titlul de „Școală eTwinning”, obținut pentru anul școlar 2023-2024, doamna profesor doctor Olga Iermakova, președintele Centrului de cercetare în domeniul economiei și ecologiei din Odesa, Sakine Ruzgar din Istanbul, profesor și ambasador eTwinning, doamna Nina Tîrsînă, profesor și ambasador eTwinning din Chișinău, iar din județul nostru domnul inspector școlar general adjunct Dan Popescu, doamna inspector pentru limbi moderne Gianina Cociodar, domnul inspector pentru proiecte educaționale Tony Nicolae, doamna inspector pentru educație permanentă Antonia Damian și reprezentanți ai Europe Direct Buzău, CCD Buzău, CJRAE și CȘEI Buzău. Aceștia au și conferențiat sau rostit alocuțiuni în cadrul conferinței „Importanța studierii limbilor străine în context european”.

            Cei 150 elevi implicați s-au bucurat de activitățile de învățare nonformală create, exprimându-se în limba lui Shakespeare, primind, în final, cadouri de la partenerul nostru tradițional Europe Direct Buzău.”, a transmis echipa de organizare a evenimentului, formată din doamnele profesoare Mădălina Dima, Iulia Cristian, Adina Nedelcu și Mona Pîslaru.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!