Știrile zileiEconomic

Care este cea mai profitabilă firmă din Buzău

În județul Buzău există aproape 35.000 de firme, reprezentând 1,38% din totalul agenților economici din România. Unele companii sunt mai profitabile, altele abia reușesc să își achite taxele și să plătească salariile. Astăzi vom vorbi însă despre compania care a înregistrat cel mai mare profit în anul 2021, conform topfirme.com.

Potrivit sursei citate, S.C. Clinica Sante SRL este firma cu cel mai mare profit în anul 2021: 63.375.014 de lei (14,4 milioane de euro), la o cifră de afaceri de patru ori mai mare: 254.824.616 lei.

Față de anul precedent, Clinica Sante aproape și-a dublat câștigul, în 2020 având un profit de 33.015.414 lei.

În 2021, compania a avut un număr mediu de 1177 de angajați, care lucrează în laboratoarele și centrele de analize existente în toate județele țării.

Compania pare un model de perseverență și reușită: potrivit termene.ro, în anul 1999, Clinica Sante avea doar 7 angajați și un profit anual de 92 de lei. A urmat un an 2000 și mai rău, cu o pierdere de 116 lei. În anul următor, firma a intrat pe profit, iar trendul a fost doar crescător: 26.631 de lei în 2001, 215.218 lei în 2002, iar din 2007 profitul a început să aibă șase cifre: 2.532.675 lei.

Clinica Sante a fost înființată în anul 1995, obiectivul asumat de la început fiind oferirea de servicii medicale de laborator la prețuri accesibile și de cea mai bună calitate. Conform datelor de pe site-ul companiei, clinica este prezentă în toate județele țării cu o rețea extinsă de laboratoare și centre de analize.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Acum poate înțelegem de ce multinaționalele și sucursalele sunt nocive mediului economic, în special local, profitul din activitatea de bază migrând în zona sediului. Dacă cei de la Sante utilizează martori buni la analize și lumea îi frecventează, și-au permis extinderea, marketingul la nivel național și o cifră de afaceri bazată probabil pe rulaj, de unde și profitul relativ mic comparativ cu aceasta. Totuși, la nivel local, când o companie de stat, cea de apă, numără peste 700 de angajați cu o medie salarială de peste 1000 Euro net lunar de om, analizele economice și financiare nu-și vor regăsi prea curând locul în peisajul social buzoian, ce să mai zicem de tras concluzii, foloase ori perfecționare.
    Unele comune chiar ”profită” și au atras firme din alte zone cu sediul social pe teritoriul lor, a.î. încasează de la ei măcar impozitul pe vehicule, terenul și clădirea aferentă, oferind și valori mai mici pentru a motiva agentul economic să accepte mai ușor tevatura cu schimbatul documentelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button