Cea mai amplă dezbatere asupra proiectelor Legilor Educației s-a desfășurat la Buzău
Vineri, 31 martie 2023, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, în prezența a peste 400 de persoane, reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în procesul de învățământ, s-a desfășurat, la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean din județul nostru, cea mai amplă dezbatere a proiectelor Legilor Educației (învățământul preuniversitar și învățământul universitar).
Această inițiativă vine să aducă o contribuție necesară la îmbunătățirea celor două proiecte de lege, esențiale pentru întreaga societate, care, odată intrate în procedură de analiză și adoptare de urgență în Parlament, au nevoie de îmbunătățiri semnificative pentru a răspunde cu adevărat, atât nevoilor și realității elevilor, cadrelor didactice și părinților, cât și ale domeniilor statului, și a aduce astfel stabilitate și predictibilitate pe termen lung în educația din România.
La acest eveniment salutar de dialog social, au participat din partea PSD Buzău Liliana Sbîrnea, senator de Buzău, secretar al Comisiei pentru Învățământ din Senat, Laurențiu Țepeluș, deputat de Buzău, secretar al Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, și Romeo Daniel Lungu, deputat de Buzău. Parlamentarii PSD au reiterat, și cu această ocazie, implicarea și susținerea social democrată pentru amendarea celor două proiecte ale Legilor Educației pe baza consultărilor publice, în așa fel încât ele să reprezinte un cadru legislativ oportun și benefic pentru educație.
Principalele aspecte ce au fost dezbătute și care, în opinia tuturor celor prezenți, trebuie să se regăsească în forma finală a Legilor Educației au vizat următoarele:
- eliminarea dublei măsuri, a costurilor suplimentare și a suprasolicitării elevilor prin noua formă de admitere la liceu
- introducerea fără echivoc a prevederilor pentru creșterea numărului de consilieri școlari și psihologi în unitățile de învățământ
- elaborarea de programe școlare care să aibă la bază caracterul aplicabil și practic al cunoștințelor, nu procesul de memorare
- introducerea funcțiilor necesare în organigrama școlilor pentru buna funcționare a activității acestora, precum sunt cea de șofer sau cea de infirmieră
- introducerea de măsuri de stimulare a agenților economici prin facilități fiscale, pentru facilitarea admiterii elevilor la sesiunile de practică
- eliminarea surplusului de probe la examenul de bacalaureat, apărut ca urmare a noilor proiecte ale Legilor Educației
- necesitatea unor prevederi care să armonizeze numărul de elevi de la ciclul primar (22) cu numărul de elevi de la ciclul gimnazial (26), pentru a nu mai fi nevoie de redistribuirea elevilor la clasa a V-a prin desființarea unor clase. În acest context, s-a subliniat caracterul irelevant al evaluării elevilor la finalul claselor I-II, atât timp cât nu se precizează care sunt urmările acestei evaluări, de asemenea, subliniindu-se faptul că, atât timp cât evaluările 2,4,6 vor constitui criteriu de evaluare a activității cadrului didactic, pentru celelalte cadre didactice forma de evaluare este una nespecificată
- introducerea unui spor la salariu pentru cadrele didactice care lucrează cu copiii cu CES și pentru consilierul educativ, care are o activitate suplimentară solicitantă, dar nu este și remunerat ca atare
- introducerea de prevederi clare privind statutul cadrului didactic, atât timp cât, în prezent, nu se regăsesc pârghiile pentru a întări autoritatea cadrului didactic
- eliminarea titularizării pe jumătate de normă, care va aduce în sistem două tipuri de titulari
- acordarea unei sume minime anuale de 10.000 de lei liceelor tehnologice / învățământului profesional, pentru susținerea desfășurării de activități practice
- eliminarea prevederii prin care, la examenul de bacalaureat, să se susțină probe scrise la două limbi străine, fapt ce ar încărca și complica absolut inutil acest examen
- eliminarea finanțării per elev
- introducerea navetei personalului didactic la finanțarea de bază
- introducerea plății navetei personalului nedidactic
De asemenea, cei prezenți au subliniat că, odată cu proiectele Legilor Educației, așteptările erau legate de schimbări constructive în ceea ce privește curriculumul, și mai puțin în privința de reorganizării instituțiilor și reînființării lor sub alte denumiri, ceea ce, au concluzionat participanții la dezbatere, nu face altceva decât să aducă, pe lângă haos și costuri suplimentare, modificări de formă, fără nicio substanță și argumentare fundamentate pe fond. Astfel, modificarea guvernanței școlare, jalon asumat în PNRR, nu aduce îmbunătățiri reale, ci doar prevederi menite să încarce și mai mult un sistem ce are nevoie de simplificare. Un exemplu edificator în acest sens este, s-a menționat, divizarea Inspectoratelor Școlare Județene și înființarea Direcției Pentru Învățământ Preuniversitar, care preia patrimoniul, o parte din inspectorii școlari și o parte din atribuții, fără a fi clar cine va efectua inspecțiile școlare de specialitate. Practic, vorbim de o lipsă de practicitate și metodologie care nu va face altceva decât să îi afecteze pe toți cei responsabili de buna desfășurare a procesului de învățământ.
”Am speranța că, prin dezbateri și amendamentele din Parlament, poate ieși o lege bună pentru copiii și dascălii noștri și căreia, acum, cred că i s-a modificat substanțial menirea prin sutele de metodologii ce urmează a fi elaborate de Ministerul Educației” a declarat senatoarea Liliana Sbîrnea, care, salutând numărul mare al participanților, interesul și implicarea acestora, i-a asigurat pe cei prezenți de faptul că toate observațiile și propunerile lor se vor regăsi în analiza parlamentară a proiectelor Legilor Educației, precum și în amendamentele pe care atât ea, cât și colegii parlamentari social democrați din Buzău prezenți la dezbatere le vor depune, în vederea îmbunătățirii acestor acte normative.
Reamintim că Partidul Social Democrat a insistat, încă de la început, pentru un proces transparent, axat pe dialog și consultare națională, în elaborarea proiectelor Legilor Educației, semnalând carențe grave în forma lor actuală, și necesitatea îmbunătățirii și clarificării unor prevederi care, neoperate, vor contribui la amplificarea unui cerc vicios în educație, cu urmări grave asupra multor generații de elevi și asupra activității tuturor reprezentanților educației din România.”, a transmis Biroul de Presă al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Buzău.