CORONAVIRUS

Cetatea dacică de la Pârscov își deschide porțile pentru buzoieni

Luna aceasta, buzoienii au posibilitatea să viziteze cetatea dacică de la Tarcov, ce datează din vremea regelui Decebal, grație unui proiect al Muzeului Județean Buzău.
În data de 21 iunie Muzeul Județean – Secția de Arheologie și Etnografie, în parteneriat cu un consorțiu de ONG-uri, organizează Ziua porților deschise pe șantierul arheologic Târcov, din comuna  Pârscov.  radiomuresro
În cadrul acestei activități, ce se va desfășura între orele 10:00 și 16:00, participanții vor putea vizita situl arheologic de la Târcov – Piatra cu Lilieci, unde vor fi prezentate situații arheologice în cursul cercetării și artefactele descoperite.
Primele cercetări în acest sit au fost efectuate în 1988 și apoi reluate în anul 2007 continuând și în prezent. Cetatea dacică de la Târcov se află plasată pe o culme greu accesibilă având trei laturi abrupte și o înălțime de 735 m. Datele oferite de descoperirile arheologice au indicat faptul că această cetate a funcționat în perioada domniei regelui Decebal, având probabil un rol important în sistemul defensiv organizat de regele dac pentru a controla accesul spre Transilvania, pe cursul superior al râului Buzău.
Organizatorii recomandă echiparea cu echipament de drumeție montană (încălțăminte cu talpă aderentă, impermeabilă) precum și echipament pentru ploaie (pelerină de ploaie). De asemenea, aceștia fac mențiunea că aprovizionarea cu apă, precum și alte produse alimentare este posibilă cel mult din satul Pârscov, deoarece pe traseu nu există magazine și surse sigure de apă potabilă.
Informații suplimentare privind traseul se pot obține la sediul Casei Memoriale Vasile Voiculescu din Pârscov, la adresa de e-mail [email protected] precum și la telefon 0763 656 786 (Daniel Costache – cercetător științific în cadrul Muzeului Județean Buzău).

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button