AdministrațieȘtirile zilei

Cine este Gabriel Surdu, șeful RA-APPS, și ce legătură are cu Buzăul

Gabriel Georgian Surdu, șeful RA-APPS a fost reținut, miercuri, de procurori, pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În cauză, procurorii anticorupție desfășoară acte de urmărire penală și față de suspectul Cristinel Marian Bîgiu, președintele Consiliului Județean Buzău, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.Surdu RA-APPS
Gabriel Georgian Surdu, omul care a obținut un contract de aproape 11 milioane de euro prin firma sa, „Construct CO Group” SRL, la intervenția lui Cristi Bîgiu, nu este deloc străin de județul Buzău. De altfel, el deține o avere impresionantă, o parte din ea fiind la Buzău: : două vile la Snagov și conturi în bănci de aproape 3 milioane de lei,  terenuri, printre care 30 de hectare în comuna buzoiană Luciu, cumpărate în 2005, și 3,25 hectare în comuna Costești. Potrivit declarației de avere, un hectar de teren din Buzău l-a vândut la sfârşitul anului 2009 contra sumei de 3,1 milioane de lei (750.000 de euro).
Miercuri, numele lui Cristi Bîgiu a apărut într-un nou dosar de corupție, cel al traficului de influență pe lângă primarul din Ghergheasa, Paraschiv Popescu. El a intervenit pe lângă edil pentru obținerea de către firma lui Surdu a contractului avînd ca obiect proiectarea şi execuţia „Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, în valoare de aproximativ 11 milioane euro. 

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button