FOTO: Cine sunt „eroii” primei acțiuni a inițiativei „Îmi pasă!” de la Coca Antimirești
Vineri a avut loc prima acțiune a Inițiativei „Îmi pasă”, organizată de elevii cercului de Cenaclu literar de la Palatul Copiilor Buzău. Intitulată „Campanie de sprijinire a comunității defavorizate din satul Coca Antimirești”, activitatea a presupus strângerea de fonduri, de alimente și de rechizite pentru cei 17 elevi nevoiași de aici.
Totul a început luna trecută, atunci când o elevă a cercului de cenaclu literar a imaginat, într-una dintre scrierile sale, un ținut fermecat. I-a spus „Happynesia” pentru că acolo nu există griji și probleme, iar toți copiii sunt fericiți. Cum ar fi să existe un astfel de ținut? Oare este posibil să transpunem în realitate un astfel de scenariu? au fost doar două dintre întrebările ivite în urma discuției.
Și, cum nimic nu e întâmplător pe această lume, nu a trecut mult timp și doamna profesoară Roneta Matei, directoarea Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă, ne-a vorbit despre un sat care se află la polul opus al lumii imaginate de noi. Coca Antimirești, un sat cocoțat pe dealurile pustii ale comunei, un loc în care își duc zilele câteva familii nevoiașe și șaptesprezece prichindei pentru care soarta a fost neîndurătoare.
„Cu sprijinul doamnei directoare, al domnului primar Ion Coman și al părintelui profesor Liviu Pârlog, i-am cunsocut pe cei 17 elevi de la Coca. A fost exact cum bănuiam: o întâlnire cu niște prichindei frumoși și cuminți, dar cu o tristețe în privire, probabil din cauza situației materiale precare, a lipsurilor cu care se confruntă zi de zi. Ne-a impresionat faptul că, în ciuda sărăciei în care trăiesc, toți merg la școală și reușesc să facă față.”, a povestit Analia Voicilă, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic Buzău și membră a cercului de cenaclu literar de la Palatul Copiilor.
Acțiunea a constat în strângerea de fonduri, alimente, rechizite, hăinuțe și jucării noi pentru cei 17 copii. Au fost donate pachete cu hrană caldă și alimente de bază (zahăr, orez, făină, paste, ulei, salam, cașcaval, brânză topită, pui, conservă de carne, cartofi, sucuri, dulciuri ș.a.) în valoare de peste 5000 de lei.
De asemenea, micuții și familiile lor au primit câte un meniu de mâncare caldă, pe care l-au consumat la școala primară din sat, acolo unde a avut loc întâlnirea.
- Dar cine sunt cei care au făcut totul posibil? Oameni de bine din Buzău și Vintilă Vodă, care nu au stat o clipă pe gânduri și s-au raliat inițiativei elevilor.
Gabriel Stroie de la Autotranzit, Laurențiu Dobrică de la Mecan Construct, Mihai Coșconel de la WMC Guard, Nelu Cronovac de la cofetăria La Cornovac, colectivul „Școlii Gimnaziale „Tache și Ecaterina Tocilescu” Vintilă Vodă în frunte cu doamna directoare Roneta Matei, primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, prof. Vernica Malancă, președintele Centrului de Consultanță și Dezvoltare Regională Buzău, Oana Alexa Mihai sunt cei care au sprijinit financiar această inițiativă.
Vineri dimineață, un microbuz al Palatului Copiilor Buzău a ajuns la Școala cu clasele I-IV Coca Antimirești, acolo unde a avut loc întâlnirea cu elevii și cu reprezentanții școlii, ai primăriei și ai comunității. Au fost donate produsele alimentare, hăinuțele, rechizitele și jucăriile, după care delegațiile celor două școli partenere au fost invitate la școala de centru, în complexul arhitectural splendid din care face parte și biserica monument istoric „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Mulți dintre sponsorii campaniei și-au manifestat intenția de a sprijini în continuare comunitatea din Coca Antimirești, despre ale cări nevoi vom mai vorbi în materialele viitoare.
Mulțumiri speciale tuturor celor care s-au implicat și doamnei învățătoare Liliana Prahoveanu, cea care înainte de a-și face meseria, face o veritabilă…misiune!
Felicitări tuturor celor implicați!