Știrile zilei

Cine sunt proxeneții săltați astăzi de polițiști

Astăzi, polițiștii buzoieni efectuează un număr de 21 de percheziții în judeţul Buzău, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de proxenetism, spălare de bani şi evaziune fiscală. Din informațiile noastre, ar fi vorba despre membri ai clanului „Cartale” din zona Râmnicului.

Se pare că persoanele vizate ar mai fi avut de a face cu legea, la începutul anilor 2000, când au primit interdicția de a intra în Franța.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză ar fi determinat mai multe femei să practice prostituția, cu scopul de a dobândi foloase patrimoniale în propriul interes.

„Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat pe teritoriul mai multor state din spaţiul european. Ulterior, din veniturile obținute ilicit, aceștia ar fi achiziționat bunuri imobile și autoturisme de lux”, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Buzău.

Potrivit polițiștilor, documentarea întregii activităţi infracţionale s-a realizat prin cooperarea internaţională a poliţiştilor din județul Buzău cu autorităţile judiciare din celelalte state. Perchezițiile se desfăşoară în baza mandatelor emise de Tribunalul Buzău, iar prejudiciul a fost estimat la aproximativ un milion de euro.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La intervenții participă luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Buzău și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează IPJ Buzău.

Infracțiunile pentru care a fost declanșată actuala investigație au fost săvârșite în ultimul deceniu, pe raza mai multor țări din Vest, între care Spania, Germania și Austria. În această perioadă, membrii clanului râmnicean au racolat prin metoda „lover boy” câteva zeci de tinere. În niciunul dintre cazuri nu s-ar fi recurs la agresiuni în vederea forțării fetelor să practice prostituția.

VIDEO, AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button