Cultură

Concurs inedit, propus elevilor buzoieni de Muzeul Județean

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură și cercetare ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, anunță organizarea concursului „Fii cercetător la tine acasă!”, desfășurat sub egida “Nopții Cercetătorilor Europeni” – ediția din anul 2020.

“Noaptea Cercetătorilor Europeni” este un proiect inițiat de Comisia de Cercetare a Uniunii Europene în 2005, care se înscrie în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie și își propune să promoveze știința și cercetătorii în rândurile publicului larg.

Rezultatul dorit pe termen lung este de a atrage noua generație către munca de cercetare și cariera în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene, și de a crește recunoașterea publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.

Concursul „Fii cercetător la tine acasă!” organizat de către muzeul nostru se adresează elevilor din județul Buzău și se desfășoară pe trei categorii de vârstă:
– categoria A, pentru elevii din învățământul primar;
– categoria B, pentru elevii de gimnaziu;
– categoria C, pentru liceeni.

„Fiecare participant trebuie să ne împărtășească, într-o filmare de 1-2 minute, făcută acasă, cum își urmează pasiunea pentru un anumit subiect din domeniile: fizică, chimie, biologie, astronomie, artă ș.a.

Filmările trimise în perioada 01–25 noiembrie 2020, pe adresa de e-mail [email protected], vor fi analizate de un juriu, iar nouă dintre ele vor fi premiate: acelea care sunt cele mai originale, cele mai amuzante, cele care dovedesc ca statul acasă nu împiedică mințile curioase să caute, să cerceteze, să fie active.

Câștigătorii, anunțați vineri, 27 noiembrie 2020, vor fi răsplătiți cu premii personalizate #NoapteaCercetătorilorEuropeni și suveniruri #MuzeulJudețeanBuzău.

Pentru mai multe detalii vă rugăm să urmăriți pagina de Facebook a muzeului”, transmite managerul Muzeului Județean Buzău. Dr. Daniel Costache.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button