PoliticăȘtirile zilei

Cristi Bîgiu, declarații incendiare | 425 mii de euro șpagă la PNL: „Am dus banii lui Dan Motreanu și lui George Scutaru”

Fostul prefect şi ulterior preşedinte al Consiliului Judeţean Cristi Bîgiu a recunoscut în faţa instanţei supreme, unde a fost audiat în dosarul de luare de mită în care este inculpat şi fostul ministru de Interne, Cristian David, că, în 2008, a adus personal 425.000 de euro pentru PNL. Potrivit acestuia, banii ar fi ajuns, la deputaţii Dan Motreanu şi la George Scutaru, relatează news.ro.

Bîgiu, în calitatea sa de inculpat, a mărturisit în faţa judecătorilor că l-a cunoscut pe Adrian Mladin în 2007, care pe atunci era consilier al preşedintelui Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).

Mi-a spus că are o rudă care are de recuperat o suprafaţă de teren din Buzău. Avea toate datele. L-am trimis la şefa de birou a Comisiei. Bîgiu a mai spus că în martie 2007, a fost nominalizat într-o funcţie importantă în PNL.

După ce m-am mutat la Bucureşti mă întâlneam de două sau trei ori pe săptămâna cu Adrian Mladin. Câteva luni n-am mai ştiut de teren. În 2008, Mladin mi-a zis că dacă reuşeşte să vândă terenurile va sprijini organizaţia judeţeană Buzău şi organizaţia centrală a PNL. Mi-a spus că va sprijini organizaţia cu 900 de mii de euro, bani care trebuiau să ajungă la mine prin intermediul lui Doloiu Gheorghe, un om de afaceri din Buzău, a continuat Bîgiu.

El a menţionat că a fost o sponsorizare pentru Campania electorală care se apropia:

Banii au fost bineveniţi. Nu mi-a promis mie suma. A fost o sponsorizare clară pentru partid. Şi mi-a zis că, o parte din ea să ajungă la Centru şi să se afle că vin de la el”, a continuat fostul prefect. Mai departe, acesta a precizat că, din suma promisă, a primit numai 700.000 de euro, bani care au ajuns la el în trei tranşe. “Se plângea că are de dat în multe locuri. 425 de mii au mers la Centru. Eu am dus banii lui Dan Motreanu şi lui George Scutaru. 250.000 de euro lui Motreanu şi 175.000 de euro lui Scutaru. Ceilalţi bani au fost folosiţi în Campania locală. Au fost cheltuiţi pe concerte, îndeosebi. Banii de la Mladin mi-au fost aduşi de Gheorghe Doloiu în pungi de plastic, a mai declarat fostul președinte al CJ Buzău.

La data de pe 16 iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Gheorghe Doloiu, acuzat de spălare de bani, pe Cristian David, acuzat de luare de mită, pe Roger Valeriu Niţescu, acuzat de trafic de influenţă şi spălarea banilor şi pe Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, acuzat de spălare de bani.

În rechizitoriul formulat de procurori se arată că, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Niţescu, Cristian David a pretins, iar, în luna februarie 2008, a primit 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase. Suma respectivă ar fi fost pretinsă şi primită de David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!