Știrile zilei

Cum ne omorau cu zile cinci indivizi fără conștiință

Grave infracțiuni contra sănătății publice | Comunicatul Parchetului buzoian.

În vara anului trecut, procurorii buzoieni descopereau o rețea de traficanți de substanțe toxice, interzise în țara noastră, care ar fi urmat să ajungă la agricultori din întregul bazin legumicol buzoian. Teama că ar fi putut consuma castraveți stropiți cu aceste otrăvuri i-a făcut pe mulți să ocolească produsele din piețe, mai ales după ce analizele au confirmat depășiri ale valorilor de pesticide admise (detalii, aici).

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, în cursul anului 2023, inculpatul P.P., domiciliat în județul Ilfov, a achiziționat prin intermediul unor cetățeni turci multiple produse de protecție a plantelor neomologate în România sau la nivelul Uniunii Europene. „Aceste produse conțineau substanțe toxice și aveau scopul de a fi revândute ilegal în piețele din Municipiul București, destinate producătorilor agricoli”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

  • Doi dintre inculpați sunt fermieri din Glodeanu Sărat, județul Buzău, care ar fi utilizat astfel de chimicale pe culturile de castraveți înființate.

Cei cinci inculpați sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni grave precum traficul de substanțe toxice, contrabandă și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor periculoase devenite deșeuri. Conform anchetei, un bărbat domiciliat în județul Ilfov a fost identificat drept liderul grupului, având legături cu traficanți de peste hotare.

S-a constatat că în cursul anului 2023, inculpatul P.P., domiciliat în județul Ilfov, a achiziționat prin intermediul unor cetățeni turci multiple produse de protecție a plantelor neomologate în România sau la nivelul Uniunii Europene. Aceste produse conțineau substanțe toxice și aveau scopul de a fi revândute ilegal în piețele din Municipiul București, destinate producătorilor agricoli”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Conform anchetatorilor, ilfoveanul a traversat frontiera în Bulgaria, unde s-a întâlnit cu diverși cetățeni de naționalitate turcă, a achiziționat produsele neomologate, apoi a revenit în România, traversând din nou granița prin punctul de trecere a frontierei Giurgiu. De menționat că nu a declarat organelor vamale că deține astfel de produse în vehicul.

Așa arată otrava care stimulează coacerea castraveților.

Ulterior, inculpatul a pus în vânzare aceste produse interzise la deținere și utilizare către producătorii agricoli din România, cu precădere către legumicultori. Printre clienții săi s-au numărat și inculpații C.A. și M.F.E., legumicultori din comuna Glodeanu-Sărat, care au înființat mai multe solarii în localitatea lor de domiciliu”, precizează procurorii buzoieni.

  • Substanțe nocive sau chiar mortale.

În urma perchezițiilor la domiciliile inculpaților, în 2023, au fost descoperite produse de protecție a plantelor neomologate și cu termenul de valabilitate expirat, devenite astfel deșeuri. Ministerul Sănătății a confirmat pericolele la care ar fi fost expuși consumatorii dacă ar fi consumat legumele provenite din aceste culturi, clasificând unele substanțe drept nocive sau chiar mortale.

Dintre substanţele toxice pe care persoanele menţionate le ofereau spre comercializare, a fost identificată soluția cu efect cu efect de coacere timpurie a tomatelor şi a castraveţilor, vândută drept „Ethrel”, cu etichete cu inscripţii în limba turcă, „Maysal 48 SL”, produs neomologat în România.

  • Doi bani nu dădeau pe consecințele asupra sănătății.

Potrivit comunicatului de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, „inculpații erau conștienți de pericolele la care s-ar fi expus dacă ar fi consumat legumele pe care le dețineau în solarii, deși urmau să comercializeze aceste legume către populație, menţionând că «ei nu vor mânca roșii până la vară». Aceştia erau dezinteresați de urmările pe care le-ar fi putut produce acele legume consumatorilor, înființând și culturi separate, doar pentru consumul propriu, pe care nu le stropeau cu substanţe”, se arată în document.

Cauza a fost înaintată spre judecată magistraților de la Judecătoria Pogoanele, unde inculpații vor răspunde pentru acuzațiile aduse.

Comunicatul de presă al Parchetului poate fi citit integral aici.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 Comments

  1. Este ceva de groaza ce au facut aia dar se vede treaba ca substanta activa din Maysal 48 SL, ethephonul, este legal in Uniunea Europeana. Ca fix produsul utilizat de ei, Maysal 48 SL, nu este omologat e una dar daca substanta activa este legala vor scapa, probabil, cu o urecheala si o amenda.

    Ca sa nu vorbim vorbe, avem aici o analiza exhaustiva realizata pentru EFSA (European Food Safety Authority) :

    https://efsa.onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.2903/j.efsa.2023.7742

    De asemenea, daca vreti sa fiti cu adevarat ingrijorati, aflati ca ethephon se foloseste in cantitati mari DUPA RECOLTARE (este foarte relevant acest aspect deoarece, daca este folosit inainte de recoltare, planta il transforma in etilena, care se evapora) la banane, mango, ananas si alte nebunii din tarile calde. Iar aia nu au legi destepte si procurori vigilenti ca sa-i supravegheze pe fermierii nemernici care vor sa mareasca recolta pentru a putea plati taxele de 45% (fara TVA) pe care le cere Statul binevoitor.

    Un nou succes rasunator al procurorilor din Romania, evident ca merita pensii de 15.000-25.000 de lei/ luna pentru ca, nu-i asa, vegheaza neincetat la bunastarea noastra. Vrajeala.

  2. La puscarie cu ei si apropos de fermieri……luati la control si cei care vin cu lapte in piata centrala….nu stiu ce pun in lapte dar nu au pic de grasime, gust, caimac nu mai face la fiert….chiar asa…..cica sa cumparam de la producatori dar sunt produsele lor mai otravite decat in marketuri….tot timpul pe tarbe le stropesc sa le mentina proaspete dar cu ce solutii, v-ati intrebat….?….nu stiu daca ia in seama ce am scris eu aici……se pare ca am scris degeaba….

  3. Dorine, calmeaza-te, nu pun nimic in afara de apa. Chioara. Maxim de fantana cu ceva nitriti. Nimic ingrijorator.
    Nu mai cumpara de la fermierii romani, cumpara de la fermierii francezi. Ca aia pun apa frantuzeasca in lapte. E altceva.
    Cat despre aia care stropesc legumele de pe tarabe…si aia sunt niste nemernici, tot cu apa le stropesc. Chioara. Dar, din nou, romaneasa. Fraieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button