Din Buzău

De 1 iunie, copiii sunt răsfățații Primăriei Buzău. Ponei, trăsuri și alte atracții, duminică, în Parcul Crâng

Ziua Copilului 2014: Ca în fiecare an, de 1 iunie, Primăria municipiului Buzău organizează o serbare dedicată micuților din întreg județul. crangDuminică,  în Parcul Crâng, mii de buzoieni sunt așteptați să ia parte la evenimentul „1 iunie, Ziua Internațională a Copilului”, sărbătoare care speră să aducă un strop de bucurie în inimile copiilor.

Va fi o zi de poveste, cu surprize pentru copii, în spiritul veseliei, o incursiune în lumea artistică prin teatru, dans și muzică,  dar şi un bun venit în „Parcul Copilăriei”, prin angrenarea celor mici în diferite jocuri.

Spectacolul, care va ține ocupat până spre seară centrul celui mai vizitat parc din municipiu, va debuta în jurul orei 10:00. În zona Obeliscului, încă de dimineață, își vor face simțită prezența clovni care vor modela baloane și artiști în face-painting, gata să picteze fețele copiilor în cele mai creative moduri cu putință.

Tineri de ani sau tineri la suflet, buzoienii vor putea urmări un teatru de păpuși, după care se vor putea fotografia alături de personaje de poveste precum Mimi, Mickey sau Spiderman.

De la concursul de desene pe asfalt, sărbătoriții vor urca direct în trăsuraponei-1_e7a256d6f45395 special pregătită pentru eveniment. N-o să fie trasă de cai fermecați, însă pur-sângele înhămat la jug promite să-i poarte pe micuți la trap, pe aleile însorite ale Crângului.

Toți copiii veniți în parc de ziua lor se vor putea plimba gratuit cu bicicletele, mașinuțele și motocicletele electrice puse la dispoziție de municipalitate.

Și cum căluții pitici sunt iubiți de toți copiii, Primăria a hotărât să aducă la serbare și câțiva ponei, pe care micuții îi vor putea călări, întocmai ca în visele lor cu prinți și armăsari năzdrăvani.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button