Știrile zilei

DECIZIE, după moartea unui tânăr: „Vrem să alocăm fondurile necesare”

Tragedia de pe Șoseaua Vadu Pașii, în urma căreia un băiat de 15 ani și-a pierdut viața, a produs ecouri până la cel mai înalt nivel al administrației locale. Poliția a trimis imediat Primăriei Buzău o adresă privind necesitatea executării unui trotuar în zonă, iar viceprimarul Ionuț Apostu a anunțat că, anul acesta, vor fi alocați banii necesari lucrării.

Invitat la o emisiune difuzată de postul de televiziune Focus TV, comisarul-șef Silviu Dinu, șeful Poliției Rutiere Buzău, a afirmat că orice drum public trebuie prevăzut cu trotuar, în măsura în care este posibil. El a mai spus că a transmis deja administratorului drumului pe care s-a produs accidentul o adresă prin care solicită amenajarea unui trotuar:

Orice drum public trebuie prevăzut, în măsura în care este posibil, cu trotuar pentru deplasarea pietonilor. Am făcut adresă de informare și solicitare a executării unui trotuar având în vedere că face legătura cu podul proaspăt inaugurat, acest pod a fost foarte așteptat de localnici, riverani pentru a se ușura traficul.

Șoseaua de legătură cu podul trebuie să fie în concordanță cu amenajarea existentă și pe podul respectiv. I-am informat cu privire la necesitatea amenajării trotuarului, ține și de soluția constructivă și de construcția efectivă. Nu putem da un termen de finalziare.”, a declarat comisarul-șef Dinu.

Contactat telefonic de reporterii Focus, viceprimarul Ionuț Apostu a precizat că, anul acesta, vor fi prinse în buget sumele necesare construirii trotuarului.

Viceprimarul a mai precizat că trotuarul nu a fost realizat deoarece s-a așteptat finalizarea construcției podului de la Vadu Pașii. Podul a fost inaugurat spre finalul anului trecut, dar trotuarul a rămas tot pe hârtie.

Doamne ferește, se întâmplă tragedii, însă la momentul respectiv nimeni nu a luat în calcul faptul că pe podul de la Vadu Pașii va fi un trafic pietonal atât de intens încât să se impună realizarea unui astfel de trotuar la nivel de urgență maximă.”, a declarat Ionuț Apostu.

Tronsonul pe care s-a produs accidentul mortal de vineri este în administrarea Primăriei Municipiului Buzău, fiind vorba despre o șosea intens circulată, care face legătura cu comuna Vadu Pașii. Mai ales de când a fost inaugurat podul de la Vadu Pașii, mulți localnici circulă pe acest drum, pentru a ajunge în municipiul Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. … cât creier să ai ca să observi că nu e trotuar nici în proiectul de construire …cum s-au dat avizele?… a murit un copil ca să realizeze autoritățile cât de handicapate sunt!…” nu e trotuar!”…incredibil,nu?…

  2. Bai C.A.P – istilor , trebuiau trimiși polițiștii aia care au rămas în secolul 18 la părinții copilului acasă și primarul . Ei nu știu ca sau inventat acele damburi pentru limitarea vitezei care puteau fii amplasate pana la construcția trotuarului și care deja trebuia inclus în proiectul podului dar ei asa știu sa facă treaba pe jumate .
    Trebuiesc trimiși un pic pe afara sa vada ce fac altii in situatii asemanatoare pentru ca au rămas cu ochelarii de cal și cu mintea în colturi……câte sesizări au făcut administrației drumului în legătură cu pericolul la care se supun pietonii în aceea porțiune de drum și câte amenzi au dat administrației acelui drum pentru lipsa trotuarului …..va spun eu niciuna pentru ca nu știu pe ce lume trăiesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!