Știrile zilei

Deputatul Romeo Lungu, prezent la dezbaterile din Comisia pentru relația cu UNESCO referitoare la dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”

Astăzi, în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a fost dezbătută una dintre cele mai mari oportunități pentru oierii din zona de munte care practică transhumanța. România se află printre cele 10 țări care au depus la UNESCO dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”, pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Anunțul a fost făcut de deputatul Romeo Lungu, membru în comisie:

Astăzi în cadrul Comisiei pentru relația cu UNESCO, din care fac parte, am dezbătut o oportunitate importantă pentru noi. România se află printre cele 10 țări care au depus la UNESCO dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”, pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial a Umanității UNESCO.

Păstoritul transhumant este o îndeletnicire tradițională a poporului român, fiind practicat încă din secolul al XIV-lea și al XV-lea. Transhumanța a oferit identitate satului pastoral montan și a dus la crearea unor practici care s-au transmis din generație în generație.

Includerea transhumanţei în lista reprezentativă a UNESCO ar reprezenta o victorie pentru recunoaşterea oficială a unicității tradiţiei, precum şi a importanţei culturale şi pentru mediu. Ea poate încuraja acţiunile de protejare a transhumanţei, prin susținerea unei ramuri economice durabile dar și prin promovarea produselor alimentare și a celor artizanale”.

În realizarea dosarului au fost implicați experți în patrimoniu, cercetători, specialiști din ministere, profesioniști în domeniul zootehnic, comunități locale și asociații de păstori transhumanți.

„Evaluarea dosarului de către UNESCO are termen limită luna octombrie 2023, iar în perioada 5-7 decembrie vor fi anunțate rezultatele în cadrul Comitetului UNESCO desfășurat în Botswana,” a completat deputatul buzoian.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button