Știrile zilei

Director nou, la Spitalul Județean de Urgență Buzău

Începând cu 1 martie 2021, dr. Meleru Andreea a devenit noul director Medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Dr. Andreea Meleru este medic de Medicina Muncii. Este originară din Alexandria, dar lucrează de ani buni la Buzău, este căsătorită şi are 4 copii.

Dr. Meleru Andreea a absolvit Facultatea „Carol Davila” din Bucureşti, rezidenţiatul l-a efectuat la Spitalul Floreasca, a început specializarea în Medicină de Urgenţă şi ulterior s-a transferat pe specialitatea Medicina  Muncii. D-na Dr. Meleru Andreea Daniela lucrează în S.J.U. Buzău din anul 2009.

Potrivit reprezentanților SJU Buzău, dr Meleru Andreea a acceptat funcţia de director medical deoarece îşi doreşte ca relaţia medic-pacient să fie bazată pe empatie, respect şi bune practici medicale. De asemenenea, îşi doreşte o organizare mai bună, din punct de vedere medical, în cadrul spitalului.

Dr. Meleru Andrea: „În această perioadă tulbure, am acceptat această funcţie deoarece am considerat că împreună cu echipa medicală şi managerială  putem să aducem o contibuţie din punct de vedere al managementului sănătăţii în spital, încercăm şi ne dorim ca lucrurile să funcţioneze cât mai bine. Obiectivul meu este optimizarea activităţii medicale prin atragerea de medici pe toate specialităţile, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi o colaborare cât mai bună între personalul angajat din cadrul spitalului, pentru o atmosferă de lucru cât mai plăcută.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!